Congresul, ce compune reprezentanți din toate asociațiile afiliate, se reunește anul acesta pe data de 7 mai, în Băile Herculane, la hotelul Minerva. Coorganizator al acestui eveniment va fi A.J.V.P.S. Caraș-Severin. Pentru mai multe informații vizitați secțiunea Congrese.

Carasul (Carrassius gibelio) (plural: carași) este cel mai cunoscut și răspândit pește de apă dulce din România. El face parte din clasa Actinopterygii, ordinul Cypriniformes, familia Cyprinidae. Carasul este originar din Asia de Nord, de unde s-a răspândit în toată China ca pește ornamental, iar mai apoi în întreaga lume. Dimensiunile obișnuite ale carasului sunt de 10-15 cm, iar greutatea lui poate varia de la 80-150 de grame, la 1,5-2 kg, în mod excepțional.In Romania a fost prins un caras cântărind 5,2 kg. Se pare că este recordul mondial.

În unele cazuri, carașii pot avea chiar și peste 30 de cm.

• Colorația solzilor lui depinde de apa în care trăiește. În apele mâloase solzii lui bat spre culoarea neagră, în apele bogate în vegetație bate spre verde, iar în cele limpezi culoarea carasului este auriu-maronie. Forma capului este asemănătoare cu cea a crapului, lipsindu-i însă mustățile, iar forma gurii este obtuză, cu buze subțiri.
• Carasul poate trăi în ape foarte sărace în oxigen, între niște limite ale PH-ului, pe care puțini pești le suportă. Este un pește care rezistă și scos din apă, mai multe ore, mai ales dacă este învelit într-o cârpă udă, deoarece nu i se usucă solzii. Se hrănește cu larve, crustacee, vegetație, moluște, icre etc.
• Reproducerea se realizează primăvara când apa atinge temperaturi de 8-10 grade. Depunerea icrelor durează până la sfârșitul verii. La această specie toate exemplarele peste 2-3 ani sunt femele, deoarece masculii, după această perioadă suferă de fenomenul numit ginogeneză, adică transformarea lor în femele.

Crapul (Cyprinus carpio) este un pește teleostean din familia Cyprinidae.

Lungimea corpului poate atinge 1 m, iar masa maximum 40 kg. Este acoperit cu solzi mari. Spatele este, de obicei, negricios, cu nuanțe albăstrii sau verzui, flancurile arămii sau arămii-gălbui, iar abdomenul albicios. Cavitatea bucală este subterminală, cu buze groase. Crapul posedă patru mustăți, două nări, doi ochi și botul. Pe trunchi și pe coadă se găsesc înotătoare perechi (două ventrale și două pectorale) și neperechi (dorsală, anală și codală, care prezintă doi lobi egali). Înotătoarele sunt acționate de mușchi, iar peștele este acoperit cu mucus și solzi. Există două forme de crapi: crapul cu spatele jos și crapul cu spatele înalt. Este răspândit aproape pe tot globul, populând apele dulci și cele salmastre. Trăiește până la 30 de ani, uneori și mai mult.

Cel mai mare crap a fost prins în august 2014 în Thailanda și avea 68 de kilograme.^[1]

Plătica (Abramis brama) este o specie de pește din familia Cyprinidae.

Plătica are un corp turtit lateral cu o lungime între 30 – 50 cm, în cazuri de excepție poate atinge lungimea de 85 cm și o greutate de 7 kg. Ochii raportați la mărime sunt relativ mici. Peștele se poate recunoaște ușor culoarea verzuie-cenușie plumburie a solzilor pe spate. Pe părțile laterale are o culoare mai deschisă cu sclipiri perlat-metalice. La exemplarele mai în vârstă nuanțele devin de culoarea bronzului. Solzii sunt acoperiți abundent de mucus. Inotătoarele sunt relativ lungi de culoare brun închis, prin lungimea mai mare a înotătoarelor plătica se poate deosebi de „Blicca bjoerkna” cu care a fost frecvent confundată. Prin depunerea icrelor în același timp cu alți pești apar prin încrucișări așa numiții „bastarzi”. Plătica în condiții optime de viață poate atinge vârsta de 16 ani.

Oblețul sau obletele, soreanul (Alburnus alburnus) este un pește bentopelagic dulcicol sau salmastricol de 10–19 cm lungime, din familia ciprinidelor din apele curgătoare sau stătătoare adânci din Europa: de la Marea Baltică până în Alpi, Marea Neagră și Caucaz, iar spre Răsărit până la Urali. În România, se întâlnește mai în toate apele: Dunărea, cu bălțile ei, cursul inferior al râurilor Siret, Prut, Mureș, Olt, Cibin, Cerna, Vedea, Teleormanul, Ialomița etc. În Republica Moldova este un pește comun în bazinul fluviului Nistru și Prut. Stă la suprafață, în cârduri. Are corpul alungit, comprimat lateral și acoperit cu solzi cicloizi mici, strălucitori și caduci (se desprind ușor). Capul este mic, cu ochii mari. Gura terminală, îndreptată oblic în sus, lipsită de mustăți. Înotătoarea dorsală așezată la mijlocul spatelui are baza scurtă și începe mai aproape de verticala anterioară a înotătoarei anale decât de aceea a înotătoarei ventrale. Înotătoare anală alungită și începe sub capătul posterior al înotătoarei dorsale sau chiar înaintea verticalei acesteia. Înotătoarea caudală adânc bifurcată, cu lobii aproape egali. Linia laterală este întreagă și curbată. Coloritul corpului este verzui sau albăstrui pe spate și alb-argintiu pe laturi și abdomen. Înotătoarea dorsală și caudală sunt cenușii, celelalte înotătoare sunt albe, iar în epoca de reproducere bat în portocaliu. Irisul este argintiu sau gălbui, cu pete cenușiu-închis. Se hrănește cu plancton, cu crustacee, larve de insecte, etc. Are o preferință specială pentru insecte (muște, himenoptere), pentru prinsul cărora sare deseori din apă. Depune icrele în mai-iulie. Locurile preferate pentru pontă sunt apele foarte puțin adânci, cu multă iarbă și altă vegetație, de rădăcinile cărora se prind icrele, lipicioase. Rareori, își depune icrele direct pe nisipul fundului. Are valoare economică ridicată. Carnea este potrivit de gustoasă, fadă, moale, cu multe oase și se întrebuințează la prepararea ciorbei; se mai gătește și sub formă de saramură. dar și prajiți cu mujdei și mamaligă (la fel ca hamsiile). În țările mediteraniene, mai ales în Franța, din solzii strălucitori de pe burta acestui pește se extrage o substanță argintie, sidefie («essence d’Orient»), ce servește pentru fabricarea perlelor artificiale.

Șalăul are un corp alungit fusiform, pe spate are înotătoare caracteristică subdivizată, cu partea anterioară prevăzută cu tepi. Capul are o formă ascuțită, cu o gură largă prevăzută cu dinți ascuțiți, marginea branhiilor este zimțată. Corpul este acoperit cu solzi, având spatele de culoare cenușie verzuie, abdomenul fiind alb argintiu, iar înotătoarele sunt punctate cu puncte de culoare închisă cu pene aurii.

Somnul (Silurus glanis) este o specie de pește răpitor de talie mare din familia Siluridae. El este răspândit mai ales în Europa Centrală și Europa de Est, dar și în Asia de Vest putând fi întâlnit și în Afganistan sau Kazahstan. Somnul trăiește frecvent în bălți, lacuri, pe cursul inferior al fluviilor mai mari, ca și la gura lor de vărsare în Marea Baltică, Marea Neagră, Marea Caspică. Peștele preferă locurile adânci cu mâl și ape tulburi.

Somnul are un corp lung, cu un cap turtit dorso-ventral; are o gură largă, care are pe laturi două mustăți lungi, sub gură fiind mustăți scurte. Corpul se termină fără o înotătoare codală propriu-zisă. În medie somnul are o lungime de 2 m, putând însă atinge o lungime de 3 m și o greutate de 150 kg. Culoarea corpului este albăstruie negricioasă sau verzuie măslinie pe spate, iar abdomenul este de o culoare mai deschisă.

Este un pește argintiu-verzui, iar pe flancuri de obicei se pot observa 5-9 dungi verticale negre, cu o pereche de înotătoare ventrale, una anală și caudală roșii, o pereche de înotătoare pectorale cenușii și cu două înotătoare dorsale, cu țepi, pe prima înotătoare dorsală poate fi observată o pată de culoare neagră. Lungimea maximă cunoscută este peste 51 cm. În medie, bibanii cântăresc 200-500 g, deși valoarea maximă cunoscută este de 5 kg. Corpul este acoperit cu solzi ctenoizi. Durata de viață poate ajunge până la 22 ani.

Ar putea ocupa primul loc in fauna noastra vanatoreasca, in ceea ce priveste valoarea economica si ca obiect de practicare a vanatorii, in primul rand prin ocrotirea, dar si prin recoltarea lui.
Atat padurea cat si spatiul agricol sunt ocupate de iepure. Cu cat mozaicitatea peisajului este mai mare, nivelul zapezii si durata iernii mai mici, cu atat are conditii mai bune de dezvoltare si inmultire. Conform evaluarilor, Directia Silvica Dolj detine un numar de circa 2527de exemplare de iepure.
Iepurele se poate vana in perioada 1 noiembrie – 31 ianuarie, iar metoda de vanatoare cea mai folosita este goana. In judetul Dolj o explicatie a scaderii masive a efectivelor de iepure o reprezinta fenomenul de braconaj cinegetic pe timp de noapte cu autoturisme si folosirea sistemelor de ochire pe intuneric, teledetectie si termoviziune pentru depistarea si localizarea vanatului, de asemenea vanatoarea cu ogari si metisi de ogari, utilizarea capcanelor si curselor interzise pentru capturarea vanatului.